Cum se tratează sinuzita?

Sinuzita este o infecție (acută sau cronică) localizată la nivelul mucoasei sinusurilor craniene. Sinusurile sunt cavități, spații goale ce se găsesc în jurul ochilor, obrajilor și nasului. În cazul infecțiilor virale sau bacteriene de la nivelul mucoasei nazale, aceste orificii ale sinusurilor se pot astupa, astfel încât secrețiile sinusale nu mai sunt eliminate.

Sinusurile au ca rol principal asigurarea unui drenaj al secrețiilor, fiind spații tapetate cu mucoasă. Sinusurile frontale (cele în care se localizează cel mai frecvent tip de sinuzita) comunica direct cu nasul. În mod natural, aerul intră prin nas și, până ajunge în plămâni, este încălzit, umidificat și filtrat.

Atunci când apare un guturai sau o rinită, de multe ori apare și reacția sinusala – o inflamație a mucoasei (adică o reacție inflamatorie, ca răspuns la agresiuni de obicei infecțioase). În momentul în care se cronicizează, inflamația nu mai trece în câteva zile, iar ce se întâmplă este faptul că sinusurile sunt blocate, din cauza acestor inflamații. Astfel, sinuzita debutează cu înfundarea nasului care se poate accentua prin secreții purulente, abundente, urât mirositoare. Împreună cu acest simptom, vin și dureri la nivelul frunții și orbitelor, dureri de cap, tuse productivă și uneori chiar febră.

Sinuzita acută trebuie tratată cu un antibiotic (la recomandarea medicului). Dacă tratamentul nu este finalizat, acest tip de sinuzită se poate transforma în sinuzită subacută, recurentă și apoi, în marea majoritate a cazurilor, în sinuzită cronică.

Cum se tratează sinuzita cu SaltMed

Ca și tratament complementar în sinuzită, terapia SaltMed ajută in 3 moduri:

  • desfundă nasul (prin scăderea inflamației de la nivelul mucoasei foselor nazale și sinusurilor).
  • drenează eficient secrețiile nazale (fluidifică mucusul, care este eliminat astfel mai ușor).
  • crește apărarea locală (efectele imunomodulatoare și antibacteriene) și astfel scade numărul episoadelor acute și riscul de cronicizare la cei predispuși la sinuzită.

Aflați mai multe despre cum se trateaza sinuzita cu SaltMed !

Citiți și despre terapia în salină, aici!

Leave a Reply

Your email address will not be published.